Ea transcrie daruri inaccesibile si peisaje iesind din nuiele de laur si mai ales setea de fruct agonisit in insomniile iernilor rare cind se iveste curcubeul nu ca o secera a cumpatarii cuminti, ci ca o suferinta in plus, improprie splendorilor anotimpului alb. Grigore Hagiu a dat vama pamintului doar trupul lui ca un lujer de pasare zburind vertical. Cuvintele ce l-au chinuit ne-au ramas, sa se amestece in gestul spicelor de griu unduind spre malul apelor… Grigore Hagiu Si totusi ce slaba viata se prinde-ntre lucruri noaptea intra in arborii padurii cu-ncetineala pacurii latindu-se pe orizontul marii miine parul femeilor va mirosi a gaz de lampa sticlind in gangurile cele mai intunecate prin pietele oraselor vom gasi citeva cintare publice sparte vor darima cazarmile recrutii cu trupurile grele goale si gurile cascate prin magazii pachetele trimise fara timp umflindu-si hrana groasa si stirvita vor inalta la diguri sa se verse garile murdare si pustii si ni se face frica sa ne mai luam in brate ne cintarim doar din priviri lasati prin parcuri singuri sa se joace copiii strinsi in grupuri seara abia-i mai pot desparti zvirliti dintr-o corabie in flacari prin schelaria dublei lor alcatuiri au mers de le lebada la tarm indrgagostitii crescute-n zborul des in pomii cu coranele mai mari si florile-ntepate de albine grabesc sa se petreaca-n fructele amare ingreunate dureros de prin cetatile-ngropate-n lava tot mai razbate-n nopti senine miros de ciine ars uitat in lant una de la alta si din ce in ce mai marunt se sparg prin baragane pietrele din cumpeni de fintina circula singele numai pe jumatatea corpului calduros in nevazuta blana de fiara daca te sprijini prea mult de un pom inflorit s-ar putea sa pornesti in amurg lipit cu el de spinare si totusi ce slaba viata se prinde-ntre lucruri in timp ce-n adincuri nemarginita si-n toate aceeasi poate ne-asteapta demult. (din Descintece de gravitatie – 1977) P.S. - Muzichia, ar fi greu sa fie alta decit din uriasa stepa a sufletului rus, inzapezita. Bineinteles, Serghei Nagovitcin, si el dus prea devreme, pare-mi-se intr-un februarie, ne cinta ceva despre soarta… cred… 45.655651 25.610800 About these ads Rate this: Share this: Share on Tumblr Mai mult Email Print Google+ Pocket Pinterest Like this: Like Incarc... Related
Impacarea lucrurilor. Cimpiile sufletului
Azi trebuie sa fie zi de poezie. Trebuie. Asa ca sa mai impac lucrurile si sa ascund sub pres intruziunile-mi mai recente sau mai vechi care, vad, deranjeaza… peste poate sensibilitati asupra carora unuia… ca mine nu-i poate fi ingaduit sa priveasca. Cine-i asta, de-si permite sa vorbeasca?!, intreaba unii ridicind din sprincene … :) Eheeei, e drept, a curs… ceva pe apa Sambetei de cind barda cuvintului minuita de mine provoca emotii prin targ si multi habar nu au de asta, nefiind, probabil nascuti pe atunci ;). Mda, e vina mea, barda s-ar fi cuvenit reascutita si memoria unora reimprospatata din cind in cind. Ha Ha Ha, vorba lui Ticke!… Eiii… dar prea ma avint iar in chestiuni minore. Vorbeam despre impacarea lucrurilor. A lucrurilor cu ele insele, a lucrurilor cu mine, a mea cu lucrurile… Si pentru asta – m-au ghicit Karla si Cella ;) – am, slava Domnului, de unde alege… Grigore Hagiu, Boieru' Grig, dupa cum ii spunea Nichita, are un loc rezervat in primul rind, pe aici. Despre el, Fanus Neagu zicea asa (si cine si-ar ingadui sa se ia la trinta fie si cu un singur cuvint spus sau scris de Fanus Neagu?): Toate cartile pe care Grigore le-a publicat pe cind traia sint scintei exaltate, fulgere ajunse de tunet si inundind cu ploi misterioase cimpiile sufletului. Poetul, intre aripile miracolului, rosteste decintece, fundamentind magia scarilor de opal. Inselatoarea si necredincioasa noastra putere de a-l intui pe toate ramurile pomului vietii (ah, cit de multe nu stim la tinerete si niciodata nu le vom invata!) il asezase intre poetii buni. Superstitia cresterilor cu scazamint, boala Orientului de-a fi viclean, jocul lacom al neiertarii greselilor altora, bunacuviinta in deridere – iata citeva, foarte putine, caracteristici ale celor care inchipuindu-se in judecatori ai istoriei literare contemporane, s-au ferit sa-l inscrie pe Grigore Hagiu in rind si umar la umar cu marii poeti de dupa razboi. Aceasta carte ce se publica astazi, in care Grigore bate in dunga clopotele pe care nu le-a putut turna: cinte infatisarile si oasele noastre pe cele mai proaspete si tinere dintre prapastii…, va fi o rafala de vint care va izbi ulcioarele intre ele. Ea transcrie daruri inaccesibile si peisaje iesind din nuiele de laur si mai ales setea de fruct agonisit in insomniile iernilor rare cind se iveste curcubeul nu ca o secera a cumpatarii cuminti, ci ca o suferinta in plus, improprie splendorilor anotimpului alb. Grigore Hagiu a dat vama pamintului doar trupul lui ca un lujer de pasare zburind vertical. Cuvintele ce l-au chinuit ne-au ramas, sa se amestece in gestul spicelor de griu unduind spre malul apelor… Grigore Hagiu Si totusi ce slaba viata se prinde-ntre lucruri noaptea intra in arborii padurii cu-ncetineala pacurii latindu-se pe orizontul marii miine parul femeilor va mirosi a gaz de lampa sticlind in gangurile cele mai intunecate prin pietele oraselor vom gasi citeva cintare publice sparte vor darima cazarmile recrutii cu trupurile grele goale si gurile cascate prin magazii pachetele trimise fara timp umflindu-si hrana groasa si stirvita vor inalta la diguri sa se verse garile murdare si pustii si ni se face frica sa ne mai luam in brate ne cintarim doar din priviri lasati prin parcuri singuri sa se joace copiii strinsi in grupuri seara abia-i mai pot desparti zvirliti dintr-o corabie in flacari prin schelaria dublei lor alcatuiri au mers de le lebada la tarm indrgagostitii crescute-n zborul des in pomii cu coranele mai mari si florile-ntepate de albine grabesc sa se petreaca-n fructele amare ingreunate dureros de prin cetatile-ngropate-n lava tot mai razbate-n nopti senine miros de ciine ars uitat in lant una de la alta si din ce in ce mai marunt se sparg prin baragane pietrele din cumpeni de fintina circula singele numai pe jumatatea corpului calduros in nevazuta blana de fiara daca te sprijini prea mult de un pom inflorit s-ar putea sa pornesti in amurg lipit cu el de spinare si totusi ce slaba viata se prinde-ntre lucruri in timp ce-n adincuri nemarginita si-n toate aceeasi poate ne-asteapta demult. (din Descintece de gravitatie – 1977) P.S. - Muzichia, ar fi greu sa fie alta decit din uriasa stepa a sufletului rus, inzapezita. Bineinteles, Serghei Nagovitcin, si el dus prea devreme, pare-mi-se intr-un februarie, ne cinta ceva despre soarta… cred… 45.655651 25.610800 About these ads Rate this: Share this: Share on Tumblr Mai mult Email Print Google+ Pocket Pinterest Like this: Like Incarc... Related
Ea transcrie daruri inaccesibile si peisaje iesind din nuiele de laur si mai ales setea de fruct agonisit in insomniile iernilor rare cind se iveste curcubeul nu ca o secera a cumpatarii cuminti, ci ca o suferinta in plus, improprie splendorilor anotimpului alb. Grigore Hagiu a dat vama pamintului doar trupul lui ca un lujer de pasare zburind vertical. Cuvintele ce l-au chinuit ne-au ramas, sa se amestece in gestul spicelor de griu unduind spre malul apelor… Grigore Hagiu Si totusi ce slaba viata se prinde-ntre lucruri noaptea intra in arborii padurii cu-ncetineala pacurii latindu-se pe orizontul marii miine parul femeilor va mirosi a gaz de lampa sticlind in gangurile cele mai intunecate prin pietele oraselor vom gasi citeva cintare publice sparte vor darima cazarmile recrutii cu trupurile grele goale si gurile cascate prin magazii pachetele trimise fara timp umflindu-si hrana groasa si stirvita vor inalta la diguri sa se verse garile murdare si pustii si ni se face frica sa ne mai luam in brate ne cintarim doar din priviri lasati prin parcuri singuri sa se joace copiii strinsi in grupuri seara abia-i mai pot desparti zvirliti dintr-o corabie in flacari prin schelaria dublei lor alcatuiri au mers de le lebada la tarm indrgagostitii crescute-n zborul des in pomii cu coranele mai mari si florile-ntepate de albine grabesc sa se petreaca-n fructele amare ingreunate dureros de prin cetatile-ngropate-n lava tot mai razbate-n nopti senine miros de ciine ars uitat in lant una de la alta si din ce in ce mai marunt se sparg prin baragane pietrele din cumpeni de fintina circula singele numai pe jumatatea corpului calduros in nevazuta blana de fiara daca te sprijini prea mult de un pom inflorit s-ar putea sa pornesti in amurg lipit cu el de spinare si totusi ce slaba viata se prinde-ntre lucruri in timp ce-n adincuri nemarginita si-n toate aceeasi poate ne-asteapta demult. (din Descintece de gravitatie – 1977) P.S. - Muzichia, ar fi greu sa fie alta decit din uriasa stepa a sufletului rus, inzapezita. Bineinteles, Serghei Nagovitcin, si el dus prea devreme, pare-mi-se intr-un februarie, ne cinta ceva despre soarta… cred… 45.655651 25.610800 About these ads Rate this: Share this: Share on Tumblr Mai mult Email Print Google+ Pocket Pinterest Like this: Like Incarc... Related
