Another lonely day and it’s mine…

iar o sa scriu ceva ciudat, ceva ce poate nu are rost aici, ceva poate prea trist pentru  oameni, ceva poate mult prea trist pentru un om atat de trist ca mine. nu o sa o uit niciodata pe mult iubita mea prietena Flavia care intr-o noapte in club mi-a spus: ella, esti un om mult prea trist. intr-un fel m-am invatat cu treaba asta. nu stiu daca simt chiar eu asta, daca simt asta toti oamenii, daca nu, daca sunt eu nebuna sau poate mai normala decat tine draga cititorule.    sunt zile intregi de cand nu am mai vazut pe nimeni in afara de colegele de camera, vecinele mele scumpe si pe cei de pe palier cu care mai schimb doua vorbe.  si ai sa ma intrebi de ce nu ies, de ce nu respir ca tine aerul de iarna, de ce nu mai simt pielea cum se inroseste  de frig sau daca se bucura de aerul cald de afara.     nu stiu cat de simplu e raspunsul meu. sa fie oare din cauze depresiei care ma imbratiseaza constant de vreo 3 luni de zile? sau pentru ca prietenii nu mai au chef de mine, ca simt o singuratate care ma strange de gat pana imi dau lacrimile?  nu sunt decat o moldoveanca  care se adapteaza aici, si am inteles cum sta treaba cu capitala, e greu dar nu imposibil. dar  nu pot face fata singuratatii nici aici nici acasa. firesc ar fi sa nu ma simt asa, pentru ca am prieteni, cunostinte, colegi de  facultate, iubit, iubite (asa cum imi place sa o strig pe miki si pe vecinele de la 622), am o familie acasa la mine care ma sustine cu telefoane, dar intr-un mod poate nefiresc, ma simt extrem de singura. imi e dor de zilele in care eram inconjurata de oamenii dragi. la naiba daca  mai inteleg nenorocitele astea de tristeti. stii poate senzatia aia in care iti vine sa dai pe gat o sticla de wiskey si sa fii fericit, am fost tentata de multe ori (desi eu nu beau alcool aproape niciodata), dar nu vreau o fericire de substitut, ca ziua care o sa cada peste mine sa ma si prabuseasca, fara sa ma pot ridica din malul propriilor sentimente.    fiecare a avut momente in viata in care a vrut sa nu mai simta nimic, asa sunt eu acum, sa nu mai simt nimic, sa sufar de o boala care sa imi opreasca sentimentele. dar stiu ca nici asa nu este bine, ca as suferi fara sa stiu, o lipsa, care ar durea cumva mai tare ca un sentiment deja existent.    dar nu ma intelege gresit, sunt fericita, am momentele mele de fericire cand sunt langa el, dar simt o tristele care ma apuca de picior cand mi-e fix lumea mai draga, atunci cand raman singura in camera asta de camin. ma apuca dezolarea si mi-e frica de mine. iubesti, dar esti trista, ce se intampla cu tine femeie?  Here we are You and I In the sun In the sun we're gone   feel free to suffer. habar n-am ce mi se intampla de atata vreme incoace.