timpul predilect

noiembrie inseamna crengi rupte. noiembrie inseamna pagini rupte cu literele ca niste papusi-fantoma topaindu-ti pe creier. si ninsori efemere si vin fiert cu scotisoara pe fundal de simon and garfunkel. inseamna familia regasita, oamenii dragi in jurul unei mese, castel pierdut pentru vecie si luminile orasului palpaind ca o mie de globuri atarnate de un brad vested. ca o mie de capete insangerate atarnate in that axis mundi mitic. inseamna sa te revezi singura si fragila pe o strada incadrata de copaci goi, inseamna sa regreti ca a fost o vreme cand traiai fara dragoste, stramtorata intr-un univers de carne, lana si var, inseamna colinde auzite sporadic, apoi tot mai des, aducand cu ele un val de melancolie, inseamna ca istoria melancoliei ne include pe toti, ca avem inca nevoie de o cana cu lapte seara si de un prilej de vise intunecoase, care cotrobaie prin cotloanele putrede ale creierului, descoperindu-ne pe noi hidosi si intunecati. noiembrie e cerul jos, e tipatul unui nebun in plina strada, si fuga trista a oamenilor ce nu se vor impurificati de zgomotele astea aneantizate. mai e si zambetul crud al unui copil salbatic, si ura si greata unui deadline a carui neonorare ti-ar fi nociva. e lectura unei carti senine (imi vine-n minte hesse), e muzica medievala si bijuterii cu stranii camee, un rau involburat care-ti poarta poverile de matrioska din carne, e frigul din ziua care te naste si care te ucide, un fular rosu din visul uitat al altcuiva(cliche) sau de-a dreptul innodat la gat, ca un streang. e linistea dinaintea bucuriei frenetice de a rupe-n bucati anul trecut. e mersul acasa printre case pitice, mersul potrivit cu ritmul cuiva drag, un timp care nu te poate dezamagi, un ceas pe care nu-l lasi sa stea-n loc. si mai e infofolirea, indesarea, ingroparea corpului in straturi si straturi de haine lanoase, , e fosnetul reiatilor dimineata la 8 fara 25, intr-o toamna astupata cu toamne mai prozaice si mai apropiate. e un playlist monoton pe care il vrei cantat in tine, in rotirea de carusel a anotimpurilor tale personale. undeva in mine e sapata o hunedoara goala, a drumurilor intime, cu mine, singura, fara teama, un mieunat sordid de pisica, intunericul si palpaitul unui bec galben, departe, vestigii dintr-un vis pe care il revad (tot)(i)matura si lucida acum imi place perioada asta. o s-o garnisesc cu insenari. n-am voie sa uit/sa pierd nimic. cel mai bine am concentrat-o in niste versuri scrise la 10 ani. fantasmagorice si delirante. imi placea sa ma joc scriind, sa scriu despre frica de bau bau. here+s a fragm. deschidem obloanele deceniilor spre-a mirosi miscarea stradala. pasind prin vazduh intalnisem paduri stropite cu ceara si le-am invelit cu prima iniernare. iata, fereastra ne aude catararea de plante disperate. pisica vremii prevesteste floarea de scorbura- colind prematur doar vulturii izbiti de digurile hotarului vor maisti sa incerce sau sa indrazneasca zborul.

Nobody is winning this time

Am incercat sa ne ditrug, iar tu ai incercat de si mai multe ori, nu doar pe noi ci si pe mine si chiar pe tine. Imi pare rau! N-ar fi trebuit sa fac sau sa spun multe lucruri dar cand ma trezesc din somn in alt vis, din bratele tale ce ma sufoca in timp ce tu dormi respirand aer cald deasupra buzelor mele, cum ar trebui sa ma simt? Ce ar trebui sa fac? Sa te mint in continuare? Sa-ti arat ca nu-mi mai pasa cand defapt imi pasa in fiecare secunda a nebuniei mele pentru dragostea pe care nu pot inceta sa ti-o port? Drumul catre nicaieri duce catre nicaieri si noi doi l-am ales incercand sa ne ignoram atractia si sentimentele, poate ar trebui sa alegem alt drum. Stiu cat am gresit dar sufletul meu e inca al tau si asha va fi mereu. Am mai plans intr-o luna august, nu ma lasa sa-mi vars lacrimile daca nu meriti, am obosit sa ma joc, am nevoie de iubirea ta si tu ai nevoie sa o dai cuiva. Lasa dragostea sa castige… yours S