Este oribil, nu-i asa, sa realizezi rani pe care, criminal, le-ai produs- cu un repros, cu un refuz, o vorba impertinenta- in inima parintilor, oameni si ei, rani pe care nu te mai simti vrednic sa te-ntorci sa le pansezi. Acasa, cum am zis, nu-mi infranam de jena sau teama parintilor, nicio pornire de-a vorbi sau de-a actiona. Astazi, traiesc o altfel de putere decat cea (prost) invatata acasa: puterea de a asculta si de a ma supune celor mai mari, desi nu intotdeauna simt sau cred despre mine ca o sa pot. Am replici pe care mor sa le dau, am dreptati pe care vreau sa mi le fac, am reguli pe care vreau sa mi le impun. Dar tac, si ma supun. Pentru un scrasnet din dinti, obtin pacea inimii mele, cel putin atat. Obtin in plus armonie in casa in care locuiesc, si respect. Nu de frica tac, ci din intelepciune. Si pentru ca am inteles ca ranile pe care le fac celorlati, sangereaza si dor tot in mine. Prefer sa port eu ranile facute in inima mea de ceilalti, decat sa port grija urmarilor vorbelor mele in ei. Castigul, o simt, este- TOT- al meu. (Dragaluta sunt eu, ca rezultat al dragalasei + dragutei care ma simteam si eu intr-o zi, cand mi-am intrebat omul: sunt dragaluta?) P.S. la sfarsitul zilei: da, ziua a fost perfecta. Voi adormi impacata si fericita. Multumind lui Dumnezeu. Noapte buna, tuturor.
Dragaluta isi tine gura
Buna ziua. Ma dor coastele si ma simt aiurea, dar ziua aceasta trebuie obligatoriu sa fie perfecta si sa ramana ca atare in istoria vietii mele. Nu stiu cat mai depinde de mine sa-i tin cursul (ideal prestabilit) sub control. Bun. Inainte de-a continua sa scriu si eu cateva ganduri, vreau sa-mi cer scuze duzinistilor / psilunistilor daca-i supar cu participarea mea rarita, modesta oricum, la jocurile clubului, si pentru ca ii citesc uneori cu o intarziere de doua-trei zile. Sper sa nu fiu exclusa din aceasta cauza. Nu stau la pc nici o jumatate de ora pe zi. Nu pentru ca n-as fi sociabila si prietenoasa, nu pentru ca nu mi-ar placea sa scriu, dupa teme propuse, sau la liber, ci pentru ca, in general, nu ma simt prea bine si nici prea energica. Adorm foarte devreme, pentru ca somnul este un medicament eficient foarte, in cazul meu. Evolutie In casa parintilor, libertatea de opinie si de actiune a fost un drept castigat prin nastere. De copil, am facut numai ce am vrut, si eu, si fratii mei, si am vorbit fara teama. In familia mea, noi, copiii, am fost pusi mereu pe primul plan, eram mici dumnezei, pe langa parintii nostri. A fost bine sa ne simtim puternici si fara frica. Pana am inceput sa ne credem superiori, nu egali parintilor nostri. Regrete amare, acum. Constiinta incarcata de abuzurile si manipularile sentimentale incercate asupra celor mai generosi si devotati oameni de pe pamant: parintii nostri. Ma arde ecoul obrazniciilor mele, al pretentiilor mele, al ingratitudinii mele. Este oribil, nu-i asa, sa realizezi rani pe care, criminal, le-ai produs- cu un repros, cu un refuz, o vorba impertinenta- in inima parintilor, oameni si ei, rani pe care nu te mai simti vrednic sa te-ntorci sa le pansezi. Acasa, cum am zis, nu-mi infranam de jena sau teama parintilor, nicio pornire de-a vorbi sau de-a actiona. Astazi, traiesc o altfel de putere decat cea (prost) invatata acasa: puterea de a asculta si de a ma supune celor mai mari, desi nu intotdeauna simt sau cred despre mine ca o sa pot. Am replici pe care mor sa le dau, am dreptati pe care vreau sa mi le fac, am reguli pe care vreau sa mi le impun. Dar tac, si ma supun. Pentru un scrasnet din dinti, obtin pacea inimii mele, cel putin atat. Obtin in plus armonie in casa in care locuiesc, si respect. Nu de frica tac, ci din intelepciune. Si pentru ca am inteles ca ranile pe care le fac celorlati, sangereaza si dor tot in mine. Prefer sa port eu ranile facute in inima mea de ceilalti, decat sa port grija urmarilor vorbelor mele in ei. Castigul, o simt, este- TOT- al meu. (Dragaluta sunt eu, ca rezultat al dragalasei + dragutei care ma simteam si eu intr-o zi, cand mi-am intrebat omul: sunt dragaluta?) P.S. la sfarsitul zilei: da, ziua a fost perfecta. Voi adormi impacata si fericita. Multumind lui Dumnezeu. Noapte buna, tuturor.
Este oribil, nu-i asa, sa realizezi rani pe care, criminal, le-ai produs- cu un repros, cu un refuz, o vorba impertinenta- in inima parintilor, oameni si ei, rani pe care nu te mai simti vrednic sa te-ntorci sa le pansezi. Acasa, cum am zis, nu-mi infranam de jena sau teama parintilor, nicio pornire de-a vorbi sau de-a actiona. Astazi, traiesc o altfel de putere decat cea (prost) invatata acasa: puterea de a asculta si de a ma supune celor mai mari, desi nu intotdeauna simt sau cred despre mine ca o sa pot. Am replici pe care mor sa le dau, am dreptati pe care vreau sa mi le fac, am reguli pe care vreau sa mi le impun. Dar tac, si ma supun. Pentru un scrasnet din dinti, obtin pacea inimii mele, cel putin atat. Obtin in plus armonie in casa in care locuiesc, si respect. Nu de frica tac, ci din intelepciune. Si pentru ca am inteles ca ranile pe care le fac celorlati, sangereaza si dor tot in mine. Prefer sa port eu ranile facute in inima mea de ceilalti, decat sa port grija urmarilor vorbelor mele in ei. Castigul, o simt, este- TOT- al meu. (Dragaluta sunt eu, ca rezultat al dragalasei + dragutei care ma simteam si eu intr-o zi, cand mi-am intrebat omul: sunt dragaluta?) P.S. la sfarsitul zilei: da, ziua a fost perfecta. Voi adormi impacata si fericita. Multumind lui Dumnezeu. Noapte buna, tuturor.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)